marți, 15 octombrie 2013

Fiu de amăgire

 
Mă gândesc de ce apari

Și tot dispari din mintea mea?

Alergi prin vise

Și îmi dărâmi speranțe,

Apoi revii și mă ridici!

Oare ești tu fiu de amăgire?

Ori poate vrei să-mi spinteci dintre gânduri?

Alinare nu-ți găsesc dinspre nicăieri

Însă de-ai fi venit și ieri

Ți-aș fi găsit același sens.

Eu totuși cred că între noi

Mai este rost de niscaiva război.

Asta până s-or afla unite cele două mâini

Nu în taină, nici în vise,

Ci prin degete stinse împreună între ele...

E firesc!


(25.09.2013, 00:20)

miercuri, 9 octombrie 2013

 Ceai de vise

E firesc să fii departe,
E divin să fii aproape.
Doar în minte se perindă
Imaginea ta ce suspină.

Poate după al meu dor?
Sau poate după un drum croitor
Ce vrei să-l afli înadins,
Dar îndărăt visul s-a stins...

Eu știu că e aproape,
Dar tu ești peste ape,
Peste cer tu m-ai aflat
Când pe Dumnezeu l-ai întrebat.


Să fi fost de vină și timpul,
Or secunda ce-a trecut
Peste anii noștri din momentul
În care noi ne-am cunoscut.

Oh! Timp blajin și furios
Nu mai răsfira printre stele
Niciun cer urât noros
Pentru noi, ucenicii ploii vesele!

Și-ți promitem noi,
Ne vom scălda în amintiri de culori
Fiindcă tu ne ești călăuză pe veci
În iubirea noastră prin care treci!

Timp, mai stai cu noi
Căci azi îți mulțumim
Și te găzduim
La un ceai de vise în doi! 

25.09.2013, 00:41