Toamna din suflet

Adânc adorm și stelele,

În jur e totul gol și negru,

Păsări adormite clipesc din aripi

Spre al veșnicului pustiu.

Și adorm în visare

Clinchetele de amurg,

Iar rănile pământului

Gem a disperare.

Și câtă frumusețe se ascunde

În umbra brazilor bătrâni,

Deși doar frunzele gălbui

Se unduiesc făloase peste drum.

Vântul dănțuiește în dezordine

Și frânturi de nor

Rostesc in cor

Ploi veștede în noi.

Doar un glas demonic

Se mai aude râzând

Căci răpită a fost

Și struna porumbeilor.

Soarele, trist și el, răsare...

A murit...

A murit...

Însuflețirea din oameni.

10.10.2010 -14:46

Mă înec în noianul de gânduri, dar încerc să mă salvez printr-o infamă idee. Salvată, încerc să respir, dar deodată cade asupra mea piatra deznădejdii și mă afundă în adâncul plângerii amare și neîncetate. Încerc să descopăr cauza plângerii, dar îmi apare triumfător sensul vieții și mă salvează, nu pentru totdeauna, dar cel puțin pot savura din plin clipa aceasta atât de dulce și adulmecătoare. Acum pot trăi pentru o clipă cu gândul la Dumnezeu, acum pot gândi veșnic la Dumnezeu, acum Dumnezeu mă poate îndruma mereu. Eu sunt doar o piesă mișcătoare care poate cădea oricând în oceanul de sulf și gata oricând să ruginească, dar totuși Dumnezeu mă iubește și mă ajută să nu ajung la piese vechi. Când și când mi se deschide cu multă "dragoste" și sete poarta nefericitelor piese vechi, iar eu alunec cu bucurie crezând că acolo e fericirea. Aproape fiind de poarta care vrea să muște din înfricoșatul meu trup și sărmanul meu suflet, mă trezesc și revin în lumea faptelor bineplăcute lui Hristos încercând să le savârșesc mai îndeaproape.

26 februarie 2009

Viață zbuciumată și dulce

Iubesc tot ce mă înconjoară...
Gândacul mi-e frate,
Iarba zburdă laolaltă
Cu firele-mi bezmetice de păr.
Alerg în jurul aerului...
Dau mâna apei și...
Formăm un întreg vicios de iubitor.
Nu-mi pot imagina
Înțepătura prietenoasă a albinei
Alături de gheara ursuză
A marelui urs.

Aberez odată cu vântul
Și spun ploii
Să-mi mai aline trupul dezmierdat
De picăturile-i alergânde
Duios pe mâna mea.
Vorbesc cu norii care
Îmi sărută ușor fruntea
Neștiind că păsările îmi șoptesc
Versuri de iubire...

Nu pot să nu alerg cu tine...
Cu tine,
Viață aiurit de colorată
În sentimente de curcubeu!

29.07.2010 - 2.30am