Toamna din suflet

Adânc adorm și stelele,

În jur e totul gol și negru,

Păsări adormite clipesc din aripi

Spre al veșnicului pustiu.

Și adorm în visare

Clinchetele de amurg,

Iar rănile pământului

Gem a disperare.

Și câtă frumusețe se ascunde

În umbra brazilor bătrâni,

Deși doar frunzele gălbui

Se unduiesc făloase peste drum.

Vântul dănțuiește în dezordine

Și frânturi de nor

Rostesc in cor

Ploi veștede în noi.

Doar un glas demonic

Se mai aude râzând

Căci răpită a fost

Și struna porumbeilor.

Soarele, trist și el, răsare...

A murit...

A murit...

Însuflețirea din oameni.

10.10.2010 -14:46