Zâmbet de Soare

Mă gândesc că pentru a zâmbi
Trebuie să știm a muri.
Măcar în clipa ce va să vie
Să știm că suntem lutuiți din noroaie.

Noroaie serbezi în gustare,
Dar ele sunt dulci spre înfrânare.
Mâluri ce sunt alipite peste trup
Ne mai secătuie pe dedesubt.

Mă gândesc că albim prea rar în fața morții
Și tresărim prea des în fața sorții
Ce ne îndeamnă să păcătuim
Că oricum viața e un chin.

Alege să zâmbești unui soare
Ce răsare în a ta inimă
Și nu uita că viața trecătoare
Nu e poteca spre Calea Vieții nemuritoare.

(20 martie 2014, 16:49)

- ZIUA DE IERI -

Nici noi n-am mai rămas,
Nici vântul ce zbiera în mijlocul haos,
Nici picuri de ploi mărunte,
Doar amurgul unui vis de punte.

Ce stranie mi-e amintirea
Și ucigașă în dorul aievea
O ploaie mi se zbate în piept,
Iar în sânge curg gânduri neîntrerupt.

Au doară n-a fost azi
Clipa viselor pierdute?
Sau doar o tainică amară amăgire?
Totuși gesturi de ploaie te inundă?!

Ori nu-ți dau pace
Și-n tăcerea nopții optice,
Te alungă într-o mare cacealma
Pe sub paie mistuitoare.

Mi se pare ori n-ai vrut
Să vii în zare
Să salvezi o ultimă scăpare
De licori de apă fermecate.

Chiar și clipa ce a fost
Nu a fost de mic folos,
Căci un strop de ploaie în vânt
Ți-a dat un ultim cuvânt.
 
Atunci un șuierat în vânt
Să aud în glas de dimineață
Printr-un porumbel lângă fereastră:
Noi de ce n-am mai rămas?

(16 martie 2014, 23:06)

Apus în luna lui Marte

Zboară cu gândul în adâncul munților

Căci cu roșieticul soare ești împăcat,

Iar trupul îți rămâne ancorat pe pământ

Căci și sufletu-ți este contopit cu el.

Azi simți și răcoarea blândă

Dintr-o primăvară adormindă

Care îți sărută somnul...

Ce înflorește înspre seară.

Binevestitorul îți șoptește

Într-un glas de rămurele:

Și tu și timpul

Sunteți musafirii primăverii!

     (13 martie 2014, 18:42)