miercuri, 27 august 2014

Inimă pribeagă

De ce te lupți tu, inimă,
Când știi că nu ai scăpare?
De ce te zbați în valuri pătimașe de dor?
De ce adormi cu suspin în vise?

Oare crezi că doar în beznă poți trăi?
Smulge-ți carcasa îngenuncheată în adâncuri reci
Și zburdă pe plaiuri cu iz de amor,
Trântește frica în hău și aruncă-te înspre ecou!

(27 august 2014, 19:30)

marți, 26 august 2014

Zbor umbrit printre stele

Somnul mi s-a dezgolit cumplit
Printre genele-mi alipite ce se desprind amar,
Cu ochii mici ce străluceau printre stele,
Unde doar urechile se mai încăpâțânau a crede glasuri de greieri.

Bucuria se simțea din priviri
Căci îmi dezmierda trupul timid,
Iar umbra îndepărtată din lună
Apărea pe cerul înstelat și mă încălzea arogant.

Umbre din întuneric mă speriau din plin,
Dar eu le-am stins în flacără de scrum,
Și apoi m-am învăluit în lumină.
Atunci pacea din suflet n-a mai clipit înfricoșată!

(26.08.2014, 00: 30)

duminică, 29 iunie 2014

Chemare și suspin

Dimineață m-am trezit suspinând cu dor de rouă,
Cu dor de soare-n brațe ursuze,
Morocănoase și leneșe în târziul dimineții.

Umblând cu tălpile goale în covor de iarbă,
Am trezit sufletu-mi somnambul,
Ce umbla în pierzarea din noapte.

Seninul dimineții îmi parfuma îmbietor 
Chipu-mi palid și odios în patimi.
Dar totuși am îndrăznit să spun:
Buna dimineața, lume!


  (20 Mai 2014, 13: 57)

luni, 12 mai 2014

Erori de tinerețe

Ori timpul mi-a bătut în geam,
Ori vântul ce-mi șuiera în plete,
Ori soarele-n amurg ce mă dezmierda timid.

Adesea surâdeam anotimpului
Și alergam să-l prind
În zboruri tainice de dor.

Adormi și tu tinerețe,
Printre stele să te pierzi,
Căci azi ai uitat să fii amator de vise...

(11 mai 2014, 22:59)

luni, 5 mai 2014

Suflet cu vise călătoare

Sufletul ei e călător
Și gonește pe un drum croitor,
Croitor de vise strălucite,
Poate niciodată împlinite.

Zborul ei e lin,
Dar plin de venin
Își croiește o frumoasă soartă
Ce deschide o infinită poartă.

Drumul ei e presărat de rele,
Dar izbânda ei în stele.
Și în zborul ei senin
Se alină printre nouri.

Adesea, bucuria ei era deplină
Când un suflu îngeresc
Scălda chipul ei senin...

(20 aprilie 2014, 20: 39)