Zdrențe de suflet

Gând la gând

Și voce în voce

Doar altminteri se desparte,

 Se întretaie în privire

Și se sperie de amăgire.

Însă vântul cel șăgalnic

Îi adună visele tainic

Și se joacă frenetic

În părul ei bezmetic.

Pentru că și stelele

S-au vorbit între ele

Să-i împletească luminos,

Printre șuvițe aurite,

O cunună de dorințe

Parfumate, colorate,

În speranțe adunate.

Dar te întrebi tu oare?

Câte vise i s-au spulberat în zare?!

O să vezi un suflet zdrențuit

Și de ”gloanțe” omenești găurit

Căci și tu ai fost acel trecător

Ce a fost la fel de înșelător

Și i-a ars cu nepăsare

Acea urmă de visare...

(3 octombrie 2015, 23: 30)