Suflet de ploi

*Suflet de ploi*

Și încă o dată sufletul de ploi
Zbieră timid și adânc
În amurgul de scăldat...
Apuse și ultima speranță!
I-o fură un dor hain!
Ce nedreptate cruntă!
Fărâmă de speranță!
Infimă, dar totuși a lui.
Sufletul amăgit în vâltoarea viselor
Se retrase pustiu
Să-și trăiască amarul suspin...
Secătuit de-o ultimă speranță...

                                               (18 ianuarie 2014, 00: 46)

Fiu de amăgire

 

Mă gândesc de ce apari

Și tot dispari din mintea mea?

Alergi prin vise

Și îmi dărâmi speranțe,

Apoi revii și mă ridici!

Oare ești tu fiu de amăgire?

Ori poate vrei să-mi spinteci dintre gânduri?

Alinare nu-ți găsesc dinspre nicăieri

Însă de-ai fi venit și ieri

Ți-aș fi găsit același sens.

Eu totuși cred că între noi

Mai este rost de niscaiva război.

Asta până s-or afla unite cele două mâini

Nu în taină, nici în vise,

Ci prin degete stinse împreună între ele...

E firesc!


(25.09.2013, 00:20)

 Ceai de vise

E firesc să fii departe,
E divin să fii aproape.
Doar în minte se perindă
Imaginea ta ce suspină.

Poate după al meu dor?
Sau poate după un drum croitor
Ce vrei să-l afli înadins,
Dar îndărăt visul s-a stins...

Eu știu că e aproape,
Dar tu ești peste ape,
Peste cer tu m-ai aflat
Când pe Dumnezeu l-ai întrebat.

Să fi fost de vină și timpul,

Or secunda ce-a trecut

Peste anii noștri din momentul

În care noi ne-am cunoscut.

Oh! Timp blajin și furios

Nu mai răsfira printre stele

Niciun cer urât noros

Pentru noi, ucenicii ploii vesele!

Și-ți promitem noi,

Ne vom scălda în amintiri de culori

Fiindcă tu ne ești călăuză pe veci

În iubirea noastră prin care treci!

Timp, mai stai cu noi

Căci azi îți mulțumim

Și te găzduim

La un ceai de vise în doi! 

25.09.2013, 00:41

Creația și durerea ei

Ce să fac eu oare?
   Ce să faci tu oare?
      Oare semănăm mirare?
         Doamne, unde ești Tu oare,
           Să ne spui de ce ne doare?
             Și de-ar fi să fim în adunare,
               Tot ar fi asemănare
                  Fiindcă suntem o creație mare,
                     Slavă Ție, Doamne!


20.09.2012 - 12.28

Natură cu miresme de dragoste
20.09.2012 - 12.18

Și au ajuns și acolo unde se împreună ram cu ram, 
Desișul își așterne povestea cu un infinit de frunze arămii, 
Iar cei doi sunt ocrotiți de întreaga natură.

Cântul păsărelelor nu-i lasă nicidecum 
Să adoarmă în neștire, 
Ci le mângâie auzul cu un imn domnesc. 

Însă ei, fugari din fire, 

Se aruncară deodată 

În vâltoarea pietruită cu flori de salcâm. 

Cum natura e firească și născută din iubire, 

Se alintă și ea în dansul tinerilor îndrăgostiți, 

Devenind un tot creat de Mâna divină.