Nici ploaia ce revărsa tolba picurilor,
Nici bruma ochilor flămânzi n-a lăcrimat,
Când tu adesea ai plecat.
Ai plecat și bunăoară,
Fiindcă ai uitat cum am dansat întâia oară.
Te-ai prefăcut într-un mic albatros
Ce nu știa trăi un vis maiestos.
Te-ai adâncit în amurgul durerii
Pentru că nu-ți era dragă a mea mângâiere
Ori poate ai crezut că pot uita
Când tu mi-ai dăruit paloarea ta!
Azi, deunăzi privesc înspre geam
Și văd furtuna într-un amalgam,
Furtuna gândurilor ce vestește
Că tu ești o parte din poveste.
O poveste ce grăiește
Și zâmbește copilărește
Că există și salcâmi
Ce știu a mirosi tineri iubiri.
(6 aprilie 2014, 18:28)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu