Pocăință

Scăldat-am păcatele în adâncul iadului

Și mai aprig s-au aprins,

Scânteie de virtuți se depărtau șiroaie,

Candela de bunătate pâlpâind a suferință,

Unde ești Tu, Doamne, să mă lepezi de păcate?

Spală-mi fruntea schimonosită în amare tânguieli,

Căci a venit și Ziua Sfintei Tale Învieri.

Fie-ți milă și de-a mea râvnită mântuire

Și mă curăță de nedreptate.

Doamne, fă-mă vrednic de al Tău Scump Cin,

Și mă scutură iar de aceleași haine prăfuite de păcate.

Dă-mi să beau din Dulcea Puritate ca să nu însetez pe veci

Și nu privi la al meu pahar de venin ce ți-am dăruit necontenit,

Umple-mi inima cu al Tău Dar și deschide a ei umilă fereastră

Spre izvoare limpezi de senin duhovnicesc.

Iartă-mă a mia oară, căci știu că voi greși ca întâia oară,

Ia-mă Tu de mână și mă învăluie cu iubire părintească,

Și cu dor eu mă voi aduna în fărâme de păcate,

Să-ți aduc prinos și laude căci azi sunt fiica Ta!

(17 aprilie 2014, 22:20)

Poveste târzie

Nici cerul n-a zâmbit la întristarea cocorilor,
Nici ploaia ce revărsa tolba picurilor,
Nici bruma ochilor flămânzi n-a lăcrimat,
Când tu adesea ai plecat.

Ai plecat și bunăoară,

Fiindcă ai uitat cum am dansat întâia oară.

Te-ai prefăcut într-un mic albatros

Ce nu știa trăi un vis maiestos.

Te-ai adâncit în amurgul durerii

Pentru că nu-ți era dragă a mea mângâiere

Ori poate ai crezut că pot uita

Când tu mi-ai dăruit paloarea ta!

 

   Azi, deunăzi privesc înspre geam

Și văd furtuna într-un amalgam,

Furtuna gândurilor ce vestește

Că tu ești o parte din poveste.

O poveste ce grăiește

Și zâmbește copilărește

Că există și salcâmi

Ce știu a mirosi tineri iubiri.

(6 aprilie 2014, 18:28)

Zâmbet de Soare

Mă gândesc că pentru a zâmbi
Trebuie să știm a muri.
Măcar în clipa ce va să vie
Să știm că suntem lutuiți din noroaie.

Noroaie serbezi în gustare,
Dar ele sunt dulci spre înfrânare.
Mâluri ce sunt alipite peste trup
Ne mai secătuie pe dedesubt.

Mă gândesc că albim prea rar în fața morții
Și tresărim prea des în fața sorții
Ce ne îndeamnă să păcătuim
Că oricum viața e un chin.

Alege să zâmbești unui soare
Ce răsare în a ta inimă
Și nu uita că viața trecătoare
Nu e poteca spre Calea Vieții nemuritoare.

(20 martie 2014, 16:49)

- ZIUA DE IERI -

Nici noi n-am mai rămas,
Nici vântul ce zbiera în mijlocul haos,
Nici picuri de ploi mărunte,
Doar amurgul unui vis de punte.

Ce stranie mi-e amintirea
Și ucigașă în dorul aievea
O ploaie mi se zbate în piept,
Iar în sânge curg gânduri neîntrerupt.

Au doară n-a fost azi
Clipa viselor pierdute?
Sau doar o tainică amară amăgire?
Totuși gesturi de ploaie te inundă?!

Ori nu-ți dau pace
Și-n tăcerea nopții optice,
Te alungă într-o mare cacealma
Pe sub paie mistuitoare.

Mi se pare ori n-ai vrut
Să vii în zare
Să salvezi o ultimă scăpare
De licori de apă fermecate.

Chiar și clipa ce a fost
Nu a fost de mic folos,
Căci un strop de ploaie în vânt
Ți-a dat un ultim cuvânt.
 
Atunci un șuierat în vânt
Să aud în glas de dimineață
Printr-un porumbel lângă fereastră:
Noi de ce n-am mai rămas?

(16 martie 2014, 23:06)

Apus în luna lui Marte

Zboară cu gândul în adâncul munților

Căci cu roșieticul soare ești împăcat,

Iar trupul îți rămâne ancorat pe pământ

Căci și sufletu-ți este contopit cu el.

Azi simți și răcoarea blândă

Dintr-o primăvară adormindă

Care îți sărută somnul...

Ce înflorește înspre seară.

Binevestitorul îți șoptește

Într-un glas de rămurele:

Și tu și timpul

Sunteți musafirii primăverii!

     (13 martie 2014, 18:42)